Turnul Pielarilor 

Turnul Pielarilor a fost construit ulterior anului 1457, anul construirii celei de-a patra centuri de fortificații a orașului. Zidul a fost ridicat pe locul unde curgea un braț al râului Cibin, mai târziu transformat în mlaștină, care a fost asanat și umplut cu resturi menajere. Fundația din piatră a turnului este extrem de groasă, 4 m. Au mai fost descoperite urme de arsură, turnul fiind incendiat de câteva ori, o groapă cu var din perioada construirii fortificațiilor și urmele zidului de la culoarul de acces în turn. 

Turnul a explodat de trei ori, prima datǎ în 31 Martie 1556 în timpul unui incendiu ce a afectat o mare parte din oraș și în timpul Marelui incendiu din 7 septembrie 1570, pulberea depozitată aici luând foc. A mai explodat la 28 august 1638, posibil din cauza unui trăznet de aceastǎ datǎ. A fost refăcut cu ajutorul principelui Ștefan Báthory, dându-i-se aspectul actual. Făcea partea din cea de-a patra centură de fortificații a orașului. 

Turnul Pielarilor are formă octogonală și este construit pe patru nivele, dintre care ultimul ieșit în afară, cu un acoperiș de formă piramidală. Aici apar pentru prima dată ambrazuri largi pentru tunuri. Fiecare latură a turnului are guri de păcură și goluri de tragere pentru artileria ușoară, mai numeroase pe latura exterioară. Acoperișul are un steag de vânt din metal se pare apărut recent ,după jumatatea secolului 19.

Specificații

Înălţimea: 18,60 m


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți