Piaţa Mare

Principala piaţă din Centrul Istoric al Sibiului este prima dată menţionată în anul 1408 şi 1411 (Maior Circulus vulgariter Kornmargt) ca piaţă de cereale, piaţa exista din anul 1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificaţii a oraşului. Începând din sec. al XVI-lea, Piaţa Mare a devenit centrul vechii cetăţi. Între anii 1550 -1783 a fost aşezat în Piaţa Mare stâlpul infamiei, încoronat cu statuia din piatră a lui Roland, sculptată de către meşterul Onofforus.

Statuia în original se află expusă în Muzeul Brukenthal. În anul 1734, Statuia lui Ioan Nepomuk a fost amplasată în Piaţa Mare. Ea a fost demontată în 1948 și depozitată în curtea Muzeului Brukenthal, fiind reinstalată în 1988 în curtea interioară a casei parohiale romano-catolice din Piața Mare, iar în 1949 încep lucrările de amenajare a pieței şi transformarea ei într-un parc.

În 1984 Piața s-a desfiinţat parcul implantat în mod nefericit în piaţa centrală a unui oraş de factură medievală iar în anul 1986 sa ridicat statuia cărturarului Gheorghe Lazăr realizată de sculptorul Radu Aftenie. În anul 2005 statuia lui Gheorghe Lazăr a fost demolată fiind înlocuită în 2006 de o versiune la scară mai mică a primei statui (are 3,2 m înălţime) realizată de acelaşi sculptor, a fost reamenajată fântâna cu grilaj de fier, iar piața a fost pavată cu dale de granit şi piatră. Piaţa Mare are lungimea maximă de 142 m, iar lăţimea de 93 m. 

Este cea mai mare piață publică din orașul vechi și a fost martora activităților economice ale negustorilor din Sibiu.

În 2021 Statuia Baronului Samuel von Brukenthal realizată de sculptorul Deak Arpad a fost amplasată în Piața Mare.

În Piaţa Mare se află faimosul Muzeu Brukenthal fiind primul muzeu din România şi al 3-lea din Europa. Piața Mare fost transformată în pietonal în anul 2007. Este al doilea pietonal dupa Piaţa Aurarilor în anul 2005.


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți