Piaţa Albert Huet

Piața Huet s-a format pe traseul primei incinte fortificate a Sibiului. Incinta propriu-zisă datează de la sfârşitul secolului al XII-lea, existența prepoziturii în anul 1191 fiind un termen "ante quem" pentru datarea actualei suprafete a pieței. Clădirile au fost ridicate pe traseul primelor ziduri în momentul în care fortificația si-a pierdut rolul practic, începând cu a doua jumatate a secolului al XIV-lea, odată cu întărirea completă a "Oraşului de Sus".

În 1415 este menționată aici existența capelei cimiteriale cu hramul Sf. Ladislau. De asemenea, în imediată apropiere a capelei se află Turnul Preoților (demolat in 1898), alături de care se ridică o casă, a lui Thomas Gulden, donată de proprietar oraşului drept sediu al primăriei. Construcțiile din jurul Bisericii evanghelice constituie valoroase vestigii de cultură, fiind databile în secolele XV-XVIII.

Dintre acestea, cele mai importante sunt Casa parohiala, Turnul Scărilor sau Liceul Brukenthal. În anul 1510 în Piața Huet a fost omorât Mihnea Vodă cel Rău, fost domn al Ţării Româneşti aflat în refugiu după ce a fost înlăturat de pe tron.

Ucigaşul a fost Dumitru Iacşăg. Toţi complotiştii şi slugile lor au fost ucise de saşi în semn de răzbunare pentru Mihnea Voda. Piatra funerară şi mormântul se află în Biserica Evanghelică a Saşilor. În 1899 se ridică statuia episcopului Teutsch de sculptorul Adolf von Donndorf din Stuttgart. Piața este dominată de clădirea masivă a Bisericii Evanghelice, cu turnul înalt de 73,34 m, al doilea cel mai înalt din Transilvania. 

Piața Huet a fost transformată în pietonal în luna mai 2019. Este al treilea pietonal după Piaţa Aurarilor in anul 2005 și Piaţa Mare in anul 2007.


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți