Despre Sibiu - Înfiinţarea Sibiului

Sub actuala vatră a oraşului au fost descoperite urme foarte vechi de locuire, vestigiile aşezării daco-romane numită Cedonia. În perioada 1141-1162 pe teritoriul actual al municipiului şi-au făcut apariţia colonişti saşi. Prima menţionare documentară a localităţii a fost făcută la 20 decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea de la Vatican.

A apărut mai apoi consemnată cu diferite nume Prepositus Cibiniensis (1192-1196), Prepositus Scibiniensis (1211), Villa Hermani (1223), Villa Cibiniensi (1292), Hermannsdorf (1366), Hermannstadt (1366). În 1919, numele Sibiu devine oficial.

Începuturile Sibiului stau sub semnul colonizărilor săseşti. Primii colonişti proveneau din teritoriile germane de la vest de Rin-Mosela şi erau flamanzi, valoni şi franconi. În documentele din acea perioadă ei apar cu numele flandrenses, teutonici şi saxoni, dar ultima dintre denumiri s-a generalizat asupra întregii populaţii germanice. EI au primit privilegii pentru a stăpâni fundus regius (pământul regal), întărite prin "bula de aur a saşilor" din anul 1224. În jurul anului 1150, primii locuitori ai Sibiului s-au aşezat în zona Oraşului de Jos de pe latura de nord a strada Faurului si strada 9 Mai apoi, treptat, aşezarea se extinde către Oraşul de Sus. Între 1191 - 1224, pe platoul din Oraşul de Sus saşii construiesc o bazilică în stil romanic. Dacă la început aşezarea purta numele râului Cibin, la 1223 apare pentru prima dată denumirea villa Hermanni, probabil după numele celui care i-a condus pe saşi la aşezarea lor aici. De altfel, legenda spune că, o colonie săsească din Franconia condusă de un anume Hermann din Nürnberg ar fi întemeiat aşezarea.

Abia întemeiat, la mai puţin de un secol de viaţă, Sibiul este trecut prin foc şi sabie în 1241-1242, odată cu Marea invazie tătară. Atât de grav a fost afectat oraşul încât a fost la un pas să fie părăsit. Atunci au mai rămas doar 100 de locuitori, însă prin tenacitatea de care au dat dovadă, treptat, localitatea a fost reconstruită. De atunci înainte, amintirea tătarilor şi teama de invazie, i-a determinat pe saşi să fortifice continuu oraşul. Ei au construit ziduri şi turnuri puternice, la adăpostul cărora Sibiul s-a putut dezvolta. Deja în secolul XV Sibiul şi-a căpătat renumele de cea mai puternică cetate a Transilvaniei. Totodată Sibiul medieval a devenit o aşezare prosperă , centru administrativ al saşilor şi cetate strategică de mare importanţă la graniţa de sud.

Dezvoltarea Sibiului medieval

Încă de la începuturile sale, Sibiul a fost un centru predilect al meşteşugarilor. Coloniştii au adus cu ei experienţa şi cunoştinţele din aşezările de baştină, având o tehnologie şi organizare superioară celei cunoscute în Transilvania. EI au dezvoltat pielăritul, tăbăcăritul, prelucrarea fierului, dulgheritul, olăritul, tehnica construcţiilor în piatră etc. Organizarea lor s-a făcut în bresle de meşteşugari. Primul lor regulament de funcţionare datează din 1376. Tot în acea perioadă iau fiinţă nu mai puţin de 19 bresle, cu 25 de branşe meşteşugăreşti. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, la Ulm existau 17 bresle la Augsburg 15, la Köln 22 sau 28 la Strasbourg. Numărul lor a crescut ulterior, precum şi importanţa pe care au jucat-o în viaţa politică şi în apărarea cetăţii. Pe această structură economică s-a dezvoltat ulterior comerţul. La început, comerţul Sibiului se făcea cu zonele învecinate, însă treptat aria sa de acoperire s-a extins foarte mult. Domnii Ţării Româneşti, începând cu Vladislav I (1364 - 1377) au promovat comerţul cu Sibiul, de unde îşi procurau articole meşteşugăreşti, obiecte de lux, armament şi tehnică de război. Cu timpul, zona de interes comercial a Sibiului s-a orientat către sudul Carpaţilor, însă a trebuit să facă faţă puternicii concurenţe a Braşovului. De asemenea, este de remarcat şi comerţul pe care îl întreţinea cu Moldova, existând documente care arată relaţiile comerciale de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

În 1432 şi 1437 au loc primele atacuri otomane asupra Sibiului. 

Anul următor, sultanul Murad al II-lea a supus cetatea unui asediu de opt zile, fără să reuşească să o cucerească, dar jefuiesc Mediaşul şi Sighişoara. De asemenea, în 1442, Mezid beg încearcă să cucerească Sibiul, dar intervine Iancu de Hunedoara şi cu ajutorul apărătorilor cetăţii îi zdrobeşte pe turci la 22 martie. Următoarea tentativă otomană are loc în 1493, tot fără succes. Totuşi, turcii jefuiesc localităţile din jurul Sibiului şi cauzează distrugeri Oraşului de Jos. Un detaşament condus de primarul Georg Hecht, alături de cete de români, îi pun pe fugă pe turci şi recuperează paguba. Tot atunci, saşii decid să extindă fortificaţiile şi asupra Oraşului de Jos. La început de secol XVI, Sibiul se prezenta ca o cetate prosperă, în plină dezvoltare. Numărul de bresle trecuse de 30, iar armurierii, artificierii, tipografii şi orfevrierii duseseră faima Sibiului departe peste hotare. Monopolul asupra comerţului era în mâna patriciatului (clasa conducătoare), printre care cei mai cunoscuţi erau Haller, Lulay sau Ambruster.

Sibiul în timpul perioadei otomane

După dezastrul de la Mohacs (1526), Transilvania capătă o autonomie specială, dar de data aceasta sub suveranitate turcească (1541). Sibiul are de suferit prin aceea că Înalta Poartă preia monopolul asupra comerţului cu Ţările Române. Spre sfârşitul secolului, mai multe elemente influenţează negativ comerţul sibian: otomanii preiau controlul gurilor Dunării, Ungaria este transformată în paşalâc turcesc iar drumurile comerciale către vestul şi centrul Europei care treceau pe aici cad în mâna otomanilor, oraşele hanseatice decad. Mai mult, sub otomani, armenii şi grecii se aşează în Sibiu şi fac concurenţă vechilor întreprinderi de comerţ. Deja la 1636, negustori greci au constituit la Sibiu prima "Companie grecească" din Transilvania. Principalul debuşeu al mărfurilor sibiene rămâne Ţara Românească.

În ceea ce priveşte viaţa internă a oraşului, în secolele XVI-XVII se formează o castă nobiliară care monopolizează magistraturile şi se îmbogăţeşte tot mai mult, în timp ce populaţia Sibiului creşte şi la fel şi numărul săracilor. Tot mai mulţi ţărani, printre care mulţi români care fugeau de iobăgie, se aşează în afara zidurilor cetăţilor, sporind numărul de locuitori. Între timp, au loc numeroase evenimente politice şi militare care afectează viaţa oraşului. Deosebit de intens a fost asediul dintre 1529 - 1536 din partea lui Ioan Zapolya, care împreună cu epidemia de ciumă din 1531, inundaţiile din 1533 şi foametea din 1535, au slăbit mult Sibiul, obligându-l în 1536 să cedeze presiunilor lui Zapolya.

Pe plan politic, după intrarea Transilvaniei sub suzeranitate otomană, în oraş se formează două curente: unul filo-habsburgic şi unul pro-otoman, ele luptând pentru influenţă şi alternând la conducerea urbei.

În 1551, Transilvania e ocupată temporar de habsburgici şi în Sibiu este instalată o garnizoană proprie, alta decât cea proprie. Prin aceasta Sibiul are de suferit din cauza abuzurilor şi în plus în 1554 izbucneşte epidemia de ciumă care seceră 3.200 de vieţi. Anul următor, un incendiu de proporţii devastează peste 556 de case. Însă habsburgicii nu rezistă mult, pentru că în 1556 armatele lui Pătraşcu cel Bun şi Alexandru Lăpuşneanu, cu sprijin turcesc, îi alungă pe habsburgi. Profitând de ocazie, populaţia se răscoală împotriva patricienilor, însă răscoala este înnăbuşită şi liderii ei decapitaţi în Piaţa Mare.

După acest moment, timp de câteva decenii, juzii regali Augustin Hedwig şi Albert Huet vor menţine stabilitatea politică a Sibiului, declarând loialitate otomanilor, păstrând relaţii bune cu ţările române, menţinând totuşi simpatii habsburgice. În timpul conducerii lui Albert Huet, lângă Sibiu, la Şelimbăr, a avut loc bătălia dintre Mihai Viteazul şi Andrei Bathory, în care principele muntean obţine o strălucită victorie. Timp de câteva luni în care Mihai şi-a extins stăpânirea asupra sudului Transilvaniei, Sibiul a fost neutru, dar după ce se declanşează opoziţia nobiliară condusă de Giorgio Basta, Magistratul trece de partea acesteia. La trei zile după ce Mihai Viteazul era ucis la Turda, Giorgio Basta era primit cu onoruri în cetatea Sibiului, iar ca răsplată, el a dăruit oraşului castelul de la Buia şi cele 14 sate aparţinătoare, domeniu care aparţinuse lui Mihai Viteazul. Secolul XVII a debutat sub auspiciile luptelor interne pentru controlul Principatului, în care Sibiul cade la mijloc, fiind considerat "cheia stăpânirii Transilvaniei". În 1610 principele Gabriel Bathory, la început filo-habsburgic, apoi duşman al acestora, reuşeşte să-i păcălească pe saşi să-l primească în cetate, după care o ocupă cu 20.000 de ostaşi şi se dedă la jefuirea ei şi alungarea locuitorilor. Solicitat de imperiali, Radu Şerban intervine şi îl înfrânge pe Bathory în Ţara Bârsei. Acesta din urmă se refugiază în cetatea Sibiului, atrăgând după sine asediul - fără succes - a lui Radu Şerban. Abia peste doi ani, o coaliţie de forţe moldo-muntene reuşeşte să-l alunge pe Bathory din Sibiu în octombrie 1613. În urma lui avea să lase un oraş devastat, locuit de numai 53 de familii.

Sub Gabriel Bethlen (1613 - 1629), Sibiul revine la vechile privilegii şi intră într-o perioadă mai liniştită, timp în care se poate dezvolta din nou. Tot datorită jocurilor politice, în 1658 are loc ultimul asalt turcesc al Sibiului, când trupele marelui vizir Mehmed Koprulu vin să-l impună pe Acaţiu Barcsai în detrimentul antiotomanului Gheorghe Rakoczy al II-lea. Erau ultimele evenimente majore înainte ca turcii să fie alungaţi definitiv din Transilvania.

Capitală a Transilvaniei habsburgice

În 1688 armatele habsburgice intră în Transilvania şi pun capăt stăpânirii turceşti. Diploma Leopoldină din 1691 integrează Transilvania în Imperiul Habsburgic, recunoscând autonomia provinciei, dar şi privilegiile nobilimii şi a saşilor. Pentru că Sibiul era un centru tradiţional filo-habsburgic, Viena decide să stabilească capitala Transilvaniei aici între anii 1692-1791 și 1849-1865.

Prin legăturile cu centrele de răspândire a iluminismului european, viaţa Sibiului capătă noi valenţe. Economia, viaţa social-culturală şi dezvoltarea urbanistică iau amploare. În schimb, au loc şi manifestări care diminuează puterea politică a Sibiului. Mai întâi, autonomia sa militară dispare, întrucât habsburgii instalează o garnizoană militară în locul apărării formate din proprii locuitori. În al doilea rând, viaţa religioasă este bulversată de apariţia iezuiţilor, franciscanilor şi a ordinului ursulinelor. Saşii luterani îşi văd astfel puternic diminuată influenţa lor în viaţa spirituală a oraşului. Nu în ultimul rând, presiunea fiscală creşte substanţial, ajungând să apese tot mai greu pe umerii sibienilor.

Între 1704 - 1711 are loc puternica răscoală a curuţilor, Sibiul trebuind să facă faţă atacurilor şi devastărilor răsculaţilor conduşi de Rakoczy al II-lea. Înfrântă această mişcare, influenţa Vienei este consolidată, iar Sibiul intră într-o perioadă de linişte care a durat până la Revoluţia din 1848. În 1791 pierde statutul de capitală în defavoarea Clujului.

Revoluţia din 1848

Anul revoluţionar 1848 aduce Sibiul în mijlocul evenimentelor pentru emanciparea naţională a românilor. Dacă până atunci rolul românilor în istoria oraşului este limitat, acum Sibiul devine un centru ideologic al revoluţiei pentru români. L a 8 mai 1848, după Marea Adunare de la Blaj, la Sibiu are loc conferinţa prin care este elaborat proiectul programului Adunării Naţionale. Tot aici avea sediul Comitetul Naţional ales la Blaj. El avea 23 e membri, avându-i ca preşedinte pe Andrei Şaguna iar vicepreşedinte Simion Bărnuţiu. În vara şi toamna lui 1848, are loc ruptura dintre români şi maghiari, după ce maghiarii proclamă unilateral unirea Transilvaniei cu Ungaria. Comitetul de la Sibiu joacă un rol coordonator pentru forţele române. Însuşi Avram Iancu venea adesea la Sibiu pentru consultări cu membrii Comitetului. La 16/28 decembrie la Sibiu se desfăşoară Conferinţa Naţională care va stabili strategia acţiunii revoluţionare.

La începutul lui 1849, armatele revoluţionare maghiare conduse de generalul Bem încep ofensiva împotriva trupelor imperiale. La 21 septembrie are loc o primă bătălie la Şura Mare, în care maghiarii sunt respinşi. La 4 februarie, la Ocna Sibiului, imperialii sunt grav înfrânţi şi se refugiază în Sibiu. Aflaţi pe urmele lor, maghiarii lui Bem asediază oraşul şi îl cuceresc la 11 martie. Din această cauză, Comitetul Naţional Român este nevoit să se refugieze în Ţara Românească.

Soarta revoluţiei avea să fie decisă de intervenţia trupelor ţariste în favoarea habsburgilor. La presiunea acestora, la 20 iulie Bem este nevoit să părăsească Sibiul, iar două zile mai târziu oraşul este ocupat de trupele ţariste conduse de generalul Lüders. Maghiarii vor încercă să recucerească oraşul în 5 august, dar lipsiţi de vlagă, sunt nevoiţi să capituleze la 13 august la Şiria (Arad).

Deşi înfrântă, Revoluţia de la 1848 a avut consecinţe de durată pe toate planurile vieţii socio-politice din Transilvania. Mai cu seamă, naţiunea română se afirmă pe scena politică şi îşi revendică drepturile după secole în care fusese doar tolerată. Sibiul devine centrul "vieţii naţionale româneşti".

Instaurarea regimului liberal în Imperiul Habsburgic (1860 - 1867) este o fereastră de oportunitate pe care românii o folosesc din plin. La 4 noiembrie 1861 elita românească înfiinţează la Sibiu "Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român" (ASTRA), organizaţie care avea să joace un rol important în mişcarea de emancipare a românilor ardeleni. În 1861 şi 1863 au loc la Sibiu congresele românilor prin care se hotărăsc modalităţile de acţiune pentru lupa naţională.

Pe acest fond în vara anului 1863 încep lucrările Dietei de la Sibiu. Pentru prima dată în istoria Transilvaniei, românii deţineau majoritatea locurilor. Maghiarii şi secuii au boicotat lucrările, saşii au fost deschişi la colaborarea cu românii. În aceste condiţii, deputaţii români şi saşi au votat Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale, precum şi Legea pentru folosirea limbii române în administraţie şi justiţie, pe principiul egalităţii cu limbile germană şi maghiară.

Pe plan religios, Sibiul capătă o importanţă sporită după ce, în 1864, graţie eforturilor lui Andrei Şaguna, episcopia Sibiului este ridicată la rang de Mitropolie. Perioada liberală se încheie abrupt în 1867, după ce Austria, înfrântă în războiul austro-prusac, este nevoită să recurgă la un compromis cu Ungaria şi să lase Transilvania sub administraţie maghiară.

Perioada austro-ungară

După instaurarea dualismului austro-ungar în 1867, Sibiul se dezvoltă sub auspiciile capitalismului industrial. Privilegiile saşilor fiind desființate după revoluţie şi cu foștii iobagi împroprietăriți, practicarea comerțului și a meseriilor era şi ea liberalizată. În acest context, breslele de meșteșugari, altădată fundamentul societății, au decăzut treptat, fiind private de autoritatea politică și monopolul asupra producției de odinioară. În locul lor se dezvoltă mica industrie. Astfel, în 1868 ia fiinţă fabrica Rieger, în 1873 fabrica de cazane, în 1890 fabrica de pielărie, în 1897 fabrica de cântare sau în 1904 fabrica de tricotaje. În 1884 breslele rămase au fost transformate în așa-numitele "corporații industriale", acestea fiind complet desființate în 1940.

De mare importanţă pentru dezvoltarea oraşului a fost legarea la reţeaua de cale ferată: astfel în 1872 este pusă în funcţiune calea ferată care lega Sibiul de Copşa Mică iar în 1897 cea către Vinţu de Jos. Tot atunci se face conexiunea, prin Defileul Oltului, cu România. În 1910 se termină segmentul de cale ferată îngustă dintre Sibiu şi Agnita, prin care se face legătura cu Sighişoara.

În sprijinul industriei sibiene a jucat un rol important convenţia comercială română-austro-ungară din 1875, întrucât a permis întărirea legăturilor economice ale Sibiului cu Regatul României. Însă după un deceniu de intensificare a comerţului, în 1886 izbucneşte Războiul vamal dintre România şi Austro-Ungaria (până în 1891) care a afectat economia sibiană.

Tot în această perioadă are loc şi dezvoltarea Sibiului într-un centru financiar. După ce saşii înfiinţaseră în 1841 Hermannstädter Allgemeine Sparkasse ("Casa Generală de Economii din Sibiu"), cea mai puternica bancă a lor, a venit şi rândul românilor în 1871. Elita românească a înfiinţat atunci Banca Albina din Sibiu, cea care avea să extindă în toată Transilvania şi să devină cea mai importantă instituţie de credit a românilor ardeleni.

Bătălia Sibiului din Primul Război Mondial

Bătălia de la Sibiu s-a desfășurat între 18/31 august 1916 şi 12/25 septembrie 1916.

Între 18/31 august 1916 şi 12/25 septembrie 1916, forţele române, dar şi cele germane şi austro-ungare îşi consolidează poziţiile pentru confruntarea preconizată. Sosirea în Transilvania a fostului şef al Statului Major General German, generalul Erich von Falkenhayn, va duce la constituirea Armatei a IX-a Germane şi pregătirea alertă a confruntării. Decizia acestuia de a ataca trupele române la Sibiu a grăbit aducerea forţelor necesare în apropierea oraşului, între 4/17 şi 12/25 septembrie 1916. Intenţia generalului Falkenhayn era aceea de a înfrunta forţele române din jurul Sibiului şi de a le rupe de cele aflate în jurul Braşovului, concomitent cu atacarea poziţiilor româneşti din defileul Oltului. Astfel, armata română din jurul Sibiului trebuia prinsă ca într-un cleşte. Planul îndrăzneţ al generalului Falkenhayn nu a fost intuit de comandamentul Armatei I române care se aştepta ca lovitura principală să fie dată pe direcţia defileului Jiului. Nici Marele Cartier General Român nu era îngrijorat de concentrarea de forţe în jurul Sibiului.

Bătălia Sibiului începe în dimineaţa zilei de 13/26 septembrie 1916 când pregătirile necesare începerii ofensivei armatei comandate de generalul Erich von Falkenhayn au fost încheiate. După o puternică pregătire de artilerie, trupele Corpului 39 german au început ofensiva pe întreg sectorul împotriva armatei române. De asemenea, acţiunea grupul comandat de generalul Schmettow compus din elemente ale Diviziei 3 Cavalerie german a reuşit să rupă legăturile între Corpul de Olt şi detaşamentul de la Lissa aflat în compunerea Armatei a II-a române în zona Porumbacu de Jos - Porumbacu de Sus. Luptele s-au desfăşurat până în seara zilei de 15/28 septembrie 1916 când, datorită superiorităţii numerice şi de dotare a trupelor germane, situaţia Corpului de Olt a devenit critică. Bătălia Sibiului s-a încheiat cu înfrângerea severă a Corpului de Olt. Cu toate acestea, planul generalului Falkenhayn de a încercui şi distruge trupele române nu a reuşit decât parţial, iar înfrângerea acestora nu a reprezentat capitularea întregii armate române. Armata română a pierdut la Sibiu 3000 soldaţi, luaţi prizonieri. Aceştia au fost închişi la început în manejul din actualul parc al Tineretului, iar apoi au fost transferaţi în lagăre.

Perioada interbelică

Sibiu a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Transilvania. Reședința județului era municipiul Sibiu. 

Județul se afla în partea centrală a României Mari, în sudul regiunii Transilvania. Întinderea județului era în mare aceea a comitatului Sibiu, însă fără districtul Sebeșului Săsesc, care a trecut în 1920 la județul Alba, în schimb cu districtul Vizocna din comitatul Alba de Jos și cu comunele Agârbiciu, Buia, Frâua, Hașag, Șelca Mare și Șelca Mică din comitatul Târnava Mare. Județul cuprindea astfel partea de sud-vest a actualului județ Sibiu. Se învecina la vest cu județele Hunedoara și Alba, la nord cu județele Târnava Mică și Târnava Mare, la est cu județul Făgăraș, iar la sud cu județele Gorj și Vâlcea.

Populația urbană a județului din 1930 era alcătuită din 43,8% germani, 37,7% români, 13,2% maghiari, 2,7% evrei ș.a. Ca limbă maternă în mediul urban predomina limba germană (44,7%), urmată de română (38,5%), maghiară (13,7%), idiș (1,4%) ș.a. Din punct de vedere confesional structura populației urbane era următoarea: 38,8% lutherani, 31,5% ortodocși, 12,9% romano-catolici, 7,5% greco-catolici, 5,2% reformați, 2,9% mozaici etc...

Sibiu în Cel de-al Doilea Război Mondial

Orașul a fost scăpat de violența primei linii a celui de Al Doilea Război Mondial. În 1945, după al doilea război mondial, începe deportarea saşilor spre URSS. 2800 persoane de etnie germană au fost deportaţi, mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată.

Perioada comunistă

Vizita lui Nicolae Ceauşescu la Sibiu.

România este o țară fost comunistă cu o poveste deosebită. Regimul dictatorului megaloman Nicolae Ceausescu și poliția secretă "securitatea" a fost unul dintre cele mai temute regimuri din toată Europa de Est. 

Revoluția din 1989

La Sibiu în 21 decembrie 1989 a fost baie de sânge. Armata a tras din toate poziţiile, a jucat toate rolurile posibile, înainte şi după 22 decembrie. Nu mai puţin de 99 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul Revoluţiei de la Sibiu, cel mai mare număr de morţi după Bucureşti. Acestora li se adaugă şi cei 272 de răniţi care mai caută încă răspunsuri pentru traumele suferite în urmă cu 20 de ani. Sibiu este oraşul cu cele mai multe victime raportat la numărul de locuitori.

Bilanţul sângeros al Revoluţiei sibiene nu a fost însă o întâmplare. Oraşul din sudul Transilvaniei nu putea lipsi din scenariul evenimentelor din decembrie '89, în primul rând din cauza prezenţei lui Nicu Ceauşescu. Instalat în 1987 în funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean de partid din Sibiu, fiul cel mic al cuplului dictatorial trebuia neutralizat şi pus într-o lumină cât mai negativă. De altfel, la 21 decembrie, una din scandările mulţimii care manifesta pe străzile Sibiului a fost: "Să plece tăticu', vrem să vină Nicu!".

Sibiul a fost al doilea oraş, cronologic după Timişoara, care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste.

Sibiul după 1990

În anul 2000, Sibiul era încă orașul prăfuit de provincie, care a suferit mult din cauza nepăsării autorităților din perioada comunistă. Atât centrul istoric, cât și cartierele orașului, aveau nevoie de ample lucrări de reabilitare sau modernizare. Autoritățile locale de atunci au înțeles această nevoie și, începând din anul 2002, sumele investite în astfel de lucrări au crescut constant. Aceasta pentru că o comunitate, un oraș nu se poate dezvolta dacă nu dispune de o infrastructură bună și funcțională, afirmația fiind adevărată și în cazul dezvoltării în domeniul turistic.

Centrul istoric a beneficiat de investiții de peste 50 de milioane de Euro în ultimii 14 ani. Străzile au fost reabilitate prin lucrări de modernizare a rețelelor de utilități, prin coborârea în subteran a cablurilor suspendate și repavarea drumurilor. Piețele istorice și pasajele au fost refăcute, părțile din zidurile de apărare care încă mai există au fost reabilitate și puse în valoare. Orașul de Jos a fost de asemenea reabilitat, piațetele și spațiile publice de aici recăpătându-și pitorescul. Pentru a pune în valoare toate acestea, iluminatul public a fost și acesta reabilitat, aspectul acestuia fiind în acord cu centrul istoric. A fost adăugat un iluminat arhitectural care pune în valoare piețele și imobile importante din centru. Muzeele au renăscut și și-au pus în valoare patrimoniul cu o valoare inestimabilă, iar imobilele valoroase și-au recăpătat aspectul fermecător.

Odată cu anul 2004, când Sibiul a aflat că va purta onoranta titulatură de Capitală Culturală Europeană, viața culturală a orașului și implicit, turismul în oraș, au început un parcurs de dezvoltare accentuată. Viața culturală a Sibiului a fost dintotdeauna foarte bogată, datorită spiritului creativ și efervescenței culturale care au definit orașul dintotdeauna.

Începând din 2004, operatorii culturali și autoritățile locale au investit mai mult în evenimente culturale, creând un calendar anual de evenimente care atrag numeroși turiști în fiecare an. 

Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 a implicat peste 2.000 de evenimente și un an cultural de excepție, care au adus Sibiului faima internațională pe care o merita. Dar acesta nu a fost punctul culminant, ci impulsul de care orașul avea nevoie pentru a-și continua dezvoltarea. Agenda culturală și sportivă a orașului conține tot mai multe evenimente valoroase, iar operatorii culturali și administrația locală finanțează aceste evenimente cu sume tot mai mari.

Practic, în fiecare sfârșit de săptămână, din aprilie și până în decembrie, spațiile publice și sălile de spectacol sunt animate de evenimente din cele mai diverse: de la spectacole de teatru și muzică, la expoziții de arte plastice, manifestări care pun în evidență tradițiile până la seminarii și conferințe.

Pentru toate acestea, Sibiul este astăzi, incontestabil, o locație turistică apreciată, distinsă cu cotația maximă Michelin - trei stele. Datorită vieții sale culturale de bună calitate, datorită funcționalității infrastructurii sale, datorită așezării geografice și a peisajului natural în care este așezat, datorită deschiderii și eforturilor administrației locale, Sibiul este astăzi o locație turistică apreciată și recunoscută, care primește în fiecare an tot mai mulți turiști, un oraș care are resursele să ofere fiecărui oaspete ceva, indiferent de vârstă sau preferințe.

sursa text: enciclopediaromaniei

sursa text : turism sibiu

În anul 2007 a fost Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg.

© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

FACEBOOK  -  INSTAGRAM