Castelul de lut din Valea Zănelor 

Împrejurimile Sibiului găzduiesc nu doar cetățile fortificate, ci și un castel de basm care atrage turiștii curioși să vadă un loc vestit în lumea întreagă.

Desprins parcă din povesti și așezat la poalele Munţilor Făgăraș, în localitatea Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu (la 40 km de Sibiu), castelul de lut Valea Zânelor a căștigat deja popularitate în rândul turiștilor, fiind un obiectiv încă dinainte de inaugurarea sa oficială.

Scurt Istoric

Povestea a început în 2006, când cei doi soți Răzvan Vasile şi soţia sa Gabriela, amândoi născuţi şi crescuţi în București au luat decizia vieţii lor - una pe cât de curajoasă, pe atât de frumoasă - când şi-au vândut casa pe care o aveau în Bucureşti ca să investească într-o poveste cu nume desprins de-a dreptul din basme.

Construcția propriu zisă a început abia în martie 2014, cu ajutorul unor meșteri din Maramureș, având la baza un proiect semnat de arhitectul Ileana Mavrodin. Materialele folosite la sunt exclusiv organice: lut, paie, piatră, nisip și lemn. Fundaţia este realizată din beton şi pietre, structura este din lemn, iar pereţii sunt făcuți din "cob" (un amestec de pământ, apă, paie, argilă şi nisip).

Tencuiala exterioară este de var și nisip și turnurile sunt făcute din piatră de râu, zidită cu var și nisip. Pereții exteriori au 60 cm grosime iar cei interiori 45 cm. Cele zece camere ale castelului sunt finisate cu tencuieli naturale, care permit realizarea unui design unic, cu forme ciudate, inspirate de culmile muntoase. Pentru amenajările interioare sunt folosite ideile arhitectei Ramona Pop. Ferestrele şi uşile diferă de la o cameră la alta, ceea ce determină un aspect inedit atât în exterior, cât și în interior.

Materialele de construcție și tencuielile naturale asigură răcoarea interioară pe timpul verii și păstrează căldura termică dată de lemnele de foc în timpul iernii.

La final, Castelul Valea Zânelor va avea zece camere, un restaurant construit din piatră, cu acoperiş verde cu flori, spaţiu de joacă pentru copii şi alte facilităţi pentru adulţi, printre care echitaţie şi mountain bike, prin parteneriate cu pensiunile din zonă.

Castelul de lut din Valea Zănelor a fost deschis publicului în 2016


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți