Biserica fortificată din Valea Viilor
Istoric
Localitatea apare menționată pentru prima oară în istorie în anul 1263 ca posessio Barwmlak. În 1305, după moartea comitelui Apafi, proprietarul comunei, fiii săi Gregor și Iacob și-au împărțit mai multe posesiuni, între care și terra Baromlak. În anul 1357 Gebhard din Vorumloc a fost conducătorul preoților reclamanți din decanatul Șeica împotriva episcopului de Alba Iulia, în chesiunea zeciuielii. În anul 1411 abatele de la Cluj-Mănăștur a reclamat localitatea Vorumloc, pe care o considera posesiune a sa.
Biserica
În secolul al XIV-lea este ridicată o biserică gotică sală, poate inițial o bazilică, asemenea celor din satele învecinate. De la această construcție, menționată în 1414, nu putem identifica astăzi nimic. Biserica actuală a fost ridicată în secolul al XV-lea și transformată în cetate bisericească în jurul anului 1500, când biserica a suferit multe modificări fiind fortificată. În jurul anului 1520 intrarea principală din vest, sub clopotniță, a fost zidită. În fața intrării a fost ridicat un contrafort, care la o înălțime de 10 metri, legat de alti doi contraforți, formează un drum de strajă. Au fost deschise două intrări în biserică, una în partea de sud, cealaltă în nord. Fiecare poartă a fost înzestrată cu un grătar de apărare și un turn cu scară giratorie. Transformări mari a suferit corul, care a fost îmbrăcat cu zidul masiv al turnului, care se ridică deasupra în patru etaje. Deasupra primului acoperiș al turnului este un drum de strajă, iar deasupra acestuia un al doilea acoperiș.
În anul 1738, biserica suferă unele stricăciuni din cauza unui cutremur, reparațiile fiind gata în 1742. Renovări s-au făcut și în 1781 si 1826. În cursul unor lucrări de restaurare efectuate între 1969-1970 a fost consolidat zidul de incintă pe latura de SE și s-a reconstruit drumul de strajă pe latura de N. În 1987 a fost consolidat turnul corului, iar între 1996-1997 au fost reparate drumurile de strajă de la turnul clopotniță și turnul corului.
Fortificația
Alături de actuala biserică exista o capelă dedicată Sf. Cyriacus (Chiriac sau Țiriac), atestată în anul 1446.
Biserica este înconjurată de o singură incintă ovală, în care se intra printr-un gang boltit situat în partea de vest, care putea fi închis cu o hersă. Se mai păstrează trei bastioane pe flancuri, în cele patru puncte cardinale. Zidurile ajung la 6-7 metri înălțime și au metereze și guri de aruncare sprijinite pe console.
© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții