Biserica fortificată din Șelimbăr 

Istoric

Prima atestare documentară din anul 1323.

Biserica

Biserica a fost ridicată în secolul al XIII-lea în formă de bazilică romanică cu trei nave. Din acest edificiu s-au păstrat pereții corului cu absida rotundă, navele laterale cu absidele respective și patru pereți de stâlpi care despart nava principală de cele laterale. Biserica a fost reparată și modificată în 1423, iar în 1864 a fost renovată. Altarul baroc datează din anul 1742, iar orga în 1911. În corul bisericii se găsește o placă comemorativă din 1791. Acolo se pot citi despre lucrările de refacere și despre două distrugeri provocate de voievodul Michael (1599) și de Rakoczi (1659). 

Turnul a fost construit în anul 1807. În anul 1804 a fost ridicată clopotnița actuală în locul uneia despre care nu se păstrează niciun document di 1507. Cu excepția laturii vestice, biserica a fost împrejmuită cu o centură dublă de ziduri, din care s-a păstrat porțiunea de vest a zidului exterior și zidul interior aproape în întregime.


Stema orașului Şelimbăr

Hotărârea nr. 119/2020 privind aprobarea stemei comunei Șelimbăr, județul Sibiu

Descrierea stemei

Stema orașului Şelimbăr și comune Bungard, Mohu și Veştem ce aparține reședința Şelimbăr.

Stema comunei Șelimbăr se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în partea superioară de două brâuri undate de argint.

În șef, pe fond roșu, se află patru stele de aur cu cinci colțuri.

În partea inferioară, pe fond albastru, se află un personaj ecvestru de argint. Calul stilizat este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călărețul este ușor întors spre stânga, cu barbă și mustață, purtând pe cap o culmă cu pană în partea stângă, iar în mâna dreaptă ținând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată în sus, în care ține o secure. Călărețul este îmbrăcat cu o tunică ce cade peste șolduri, încheiată cu fireturi în trei nasturi și cingătoare de care se leagă cu o curea teaca de sabie așezată în stânga călărețului. Poartă pantaloni strâmți, în picioare cizme înalte, iar pe umeri poartă pelerină.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Stelele indică numărul satelor componente ale comunei.

Brâurile undate reprezintă hidrografia localității - râurile Cibin și Seviș.

Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu, care aduce aminte de bătălia acestuia de la Șelimbăr ce a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazu și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Bathory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei conduse de Mihai Viteazu, care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. 


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți