Biserica fortificată din Chirpăr 

Istoric

Prima atestare documentare este în anul 1332-1333.

Biserica

Ca și în alte localități de pe Valea Hârtibaciului, biserica ridicată în secolul al XIII-lea a fost o bazilică romanică din piatră cu corul pătrat, absidă semicirculară și trei nave, cele laterale fiind închise dreptunghiular. Turnul era prevăzut cu o tribună ce se deschidea spre nava centrală. În jurul anului 1500 s-au întreprins lucrări de fortificare a bisericii, în cursul cărora clopotnița a devenit turn de apărare.[1] Această transformare a presupus zidirea intrărilor, a tribunei de vest și a ferestrelor, precum și adăugarea de noi etaje turnului. În 1862 toate navele primesc tavane de stucatură și sunt modernizare ferestrele. Altarul datează din anul 1795 și este excutat de I. Folbert din Sighișoara. Din incinta cu șapte bastioane nu s-au păstrat decât ruine de ziduri și urmele a două bastioane. Turla este cea mai înaltă de pe Valea Hârtibaciului.

Fortificația

Curtina poligonală ce înconjoară biserica avea prevăzut drum de strajă acoperit perimetral în pupitru. La fiecare din cele patru colțuri se ridica câte un turn de apărare. Intrarea în cadrul incintei se făcea prin parterul turnului nord - vestic, pe latura sudică a curtinei putându-se observa astăzi existența unei poterne. Mai târziu, a fost ridicată o a doua incintă ce avea drum de strajă și două turnuri in colțurile sale libere în partea nordică. O dată cu venirea secolului al XIX-lea s-a demolat o parte a curtinei nordice a incintei exterioare. Aceeași soartă au avut-o și cele două turnuri ale acesteia. Din materialele rezultate s-a ridicat actuala școală. În anul 1968 se prăbușește turnul semicircular sud - estic.


Consiliul Local Chirpăr încă nu a ales stema comunei. 

Descrierea stemei 

Stema comunei Chirpăr și Săsăuş, Vărd și  Veseud ce aparține reședința Chirpăr


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți