Biserica fortificată din Amnaș 

Istoric

Anul primei atestări scrise este 1309 sub forma de Omlas.

Biserica

Unul dintre cele mai importante obiective turistice ale localităţii îl reprezintă biserica având hramul "Sf. Mihail", ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Deşi a căzut pradă unui incendiu devastator, în anul 1631, lăcaşul de cult a fost refăcut din temelii, în acelaşi secol. Reprezentările grafice ale secolului al XIX-lea prezintă respectivul edificiu ca fiind o biserică-sală având nava şi corul prevăzute cu două etaje de luptă. Din cauza pericolului prăbuşirii, biserica a fost închisă în anul 1875, iar apoi demolată. 

Construită în stil neoromantic pe acelaşi amplasament, ultima "versiune" a lăcaşului de cult a fost înălţată în anul 1899, având hramul "Sf. Ilie Tesviteanul". Tot din reprezentări grafice de epocă a putut fi constatată existenţa unei incinte poligonale, cu un turn de apărare în partea de nord-vest şi un bastion de flancare a porţii, practicată pe latura de sus-vest a incintei, protejată cu hersă. Urme ale fortificaţiilor mai sunt vizibile şi azi la vest şi sud-vest de actuala biserică. 


© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți