Bătălia Sibiului
Pentru prima şi ultima dată Sibiul a fost cucerit în 1241. De atunci, ori de câte ori o armată străină a intrat în oraş, a făcut-o cu acordul locuitorilor. Sibiul se poate mândri cu faptul că, de mai bine de șapte sute de ani, nu a fost cucerit.
1241 - Sibiul este cucerit prin foc şi sabie în 1241-1242, odată cu marea invazie tătară, conduşi de General mongol Kubylai Khan şi ucid aproape toţi locuitorii. Doar 100 reuş esc să se salveze.
1432 - Imperiul Otoman Sultanul Murad al II-lea a supus cetatea unui asediu de opt zile, fără să reuşească să o cucerească.
1437 - Imperiul Otoman încearcă să cucerească Sibiul, tot fără succes.
1438 Oraşul este asediat de către turcii timp de opt zile, fără să reuşească să o cucerească.
1442 - Otomanii, conduşi de Mezid - Begul Vidinului încearcă să cucerească Sibiul, dar intervine Iancu de Hunedoara şi cu ajutorul apărătorilor cetăţii îi zdrobeşte pe turci la 22 martie.
1493 - Imperiul Otoman încearcă să cucerească Sibiul, tot fără succes. Totuşi, turcii jefuiesc localităţile din jurul Sibiului şi cauzează distrugeri Oraşului de Jos.
1551 - Pentru prima dată, Sibiul va deschide porțile, pentru armatele imperiale ale habsburgilor. Din acel moment, mai multe astfel de armate vor primi găzduire din partea Sibiului.
1529 - Regele Ioan I Zápolya asediază Sibiul ani la rândul încă din 1529 până în 1536.
1599 - În 28 octombrie Mihai Viteazul îl învinge la Șelimbăr în apropiere de Sibiu pe Andrei Bathory.
1599 - Primarul Albert Huet se decide să deschidă porțile cetății în fața armatelor conduse de principele Țării Românești, Mihai Viteazul. Tot el va salva Sibiul, apărând cetatea în fața armatelor conduse de comandatul principelui Sigismund Báthory, între 1602-1603.
1601 - Ștefan Csáky, conducătorul de oşti a lui Sigismund Báthory, asediază oraşul.
1610 - Principele Gabriel Báthory, la început filo-habsburgic, apoi duşman al acestora, reuşeşte să-i păcălească pe saşi să-l primească în cetate, și îl arestează pe Gallus Lutsch, primarul Sibiului. Radu Şerban intervine şi îl înfrânge pe Báthory în Ţara Bârsei. Acesta din urmă se refugiază în cetatea Sibiului, atrăgând după sine asediul - fără succes - a lui Radu Şerban. Abia peste doi ani, o coaliţie de forţe moldo-muntene reuşeşte să-l alunge pe Báthory din Sibiu în octombrie 1613.
1613 - Sub principele Gabriel Bethlen. Sibiul revine la vechile privilegii şi intră într-o perioadă mai liniştită, timp în care se poate dezvolta din nou.
1658 - Are loc ultimul asalt turcesc al Sibiului, când trupele marelui vizir Mehmed Koprulu vin să-l impună pe Acaţiu Barcsai în detrimentul antiotomanului Gheorghe Rakoczy al II-lea.
1849 - La 21 ianuarie generalul polonez Joseph Bem se aproprie de oraşul nostru. Baronul Puchner solicită ajutorul militar al armatelor imperiale ţariste,
1849 - La 11 martie generalul polonez Bem asediază a doua oară Sibiul. Ocupaţia nu a ţinut, decât patru luni, generalul rus Alexander von Luders reuşind a elibera Sibiul.
1849 - La 5 august generalul polonez Bem recucereşte pentru o zi Sibiul, în urma celei de a treia bătălii, în 5 august 1849. A doua zi Luders îl alungă din oraş. La 6 septembrie armata rusă părăseşte definitiv Sibiul.
1916 - Ultimul asediu asupra Sibiului a avut loc în 1916, când armata a II-a a intrat în Transilvania pe Valea Oltului. Oraşul a fost bombardat de artileria românească, un obuz ajungând până în Piaţa Mare.
© Sibiu - Atracţii Turistice Termeni și condiții